În numele acestor sentimente pe care le nutresc față de Părintele Dragoș mi-am propus , în calitate de membru al CMR, membru în Societatea Culturală APOLLON, membru al colegiului de redacție al revistei CRENELURI SIGHIȘORENE, membru al Ligii Scriitorilor, să îl fac cunoscut mai bine pe acest slujitor al lui Dumnezeu.

- Părinte Dragoș Frîncu, pentru cititori, vă rog să ne spuneți cum v-ați ales această profesie?

- Vocația, cred că te naști cu ea, dar trebuie să recunosc că am trăit foarte multe momente alături de bunica mea, care mi-a dat acest impuls. Am crescut lângă ea, ea m-a format ca om, pot spune în cea mai mare parte ,o ardeleancă foarte credincioasă, practicantă din punct de vedere al bisericii. Știam și eram la curent cu ceea ce se întâmpla în ce privește rânduiala bisericească, datinile, tradițiile locului de unde dânsa a venit, asta însemnând Alba Iulia, Aiud. Un alt momentul important din viața mea l-a reprezentat și perioada stagiului militar. Am făcut armata la Timișoara, în 1989, în timpului revoluției, eram acolo și asta spune ceva. Priveam cerul, era atât de multă lumină, am avut atunci o revelație, cea unui nou început, așa simțeam în suflet. Eram niște tineri de 18, 19, 20 de ani, așa cum vă spuneam, ne-am ridicat ochii spre înaltul cerului și căutăm, fiecare dintre noi, soldați fiind, să mulțumim lui Dumnezeu , simțeam că El însuși ne deschidea porțile spre libertate, spre altă viață, alte idealuri și împliniri. Știm foarte bine ce a însemnat comunismul. Munceai cu teamă, cu frică, cu gura închisă, cu lacătul la gură, iar granițele spre cunoașterea și deschiderea către lume, erau noțiuni abstracte. Am să revin la întrebarea dumneavoastră legată de vocație și trebuie să vă mărturisesc că mi-a plăcut să cânt, iubesc muzica, am făcut Școala populară de artă, am cântat la pian cu Profesorul Vlad Opran. În timpul facultății am făcut parte dintr-un cvartet, pe care l-am și condus. Nu puține au fost serbările în deschiderea evenimentelor artistice, culturale, pe care le organizam pe vremea aceea. Creșteam, mă maturizam, deja mi se creiona viața, și am realizat că muzica este punctul meu forte, dar era și o altă muzică interioară pe care, probabil ,Creatorul mi-o dirija cu o baghetă fermecată. Dumnezeu mi-a arătat un loc unde pot cânta întotdeauna, pentru toată viața, pe un portativ, al limbii psaltice.

- Părinte Dragoș, la ce biserică slujiți?

-Încă din anul 1996, luna septembrie, slujesc la Spitalul de boli cronice și geriatrie "Sfântul Luca". Am fost îndrumat și binecuvântat de către Înaltpresfințitul Teodosie al Tomisului, atunci Teodosie Snagoveanul. Este un spital în care eu slujesc pentru bolnavii de cancer și pentru bolnavii asistați social din centrul de bătrâni de aici. În 1997 cu ajutorul mamei mele și cu eforturi proprii ,dar nu o spunem spre laudă, am reușit să construim bisericuța din lemn unde ne-am întâlnit și unde ne vom întâlni în continuare. Biserica poartă „Hramul Adormirea Maicii Domnului", ca semn de recunoștință pentru Maica Sfântă și am adăugat și „Hramul Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare " începător de obște, ca un semn de recunoștință pentru Înaltpresfințitul, atunci Teodosie Snagoveanul.

- Părinte, vă rog să ne destăinuiți dacă ați fost influențat în alegerea misiunii preoțești, încă din copilărie, de către părinți, dascăli, sau a fost o trăire interioară care v-a călăuzit pașii?

- Doamna Aura, cum vă spuneam, bunica mea Eleonora, este cea care m-a călăuzit, mi-a format caracterul și firea, deslușindu-mi ce înseamnă trăirea spirituală. Apoi momentul de la Timișoara din 16, 17, 18 decembrie 1989 , când am încercat să găsesc o metodă de a mulțumi lui Dumnezeu, și azi știu că a fost cea mai potrivită alegere. A urmat facultatea, profesorul Părinte Teodosie, ulterior episcopul Teodosie, azi Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului  m-a îndrumat să vin și să candidez la acest post pentru a sluji în mijlocul bolnavilor de cancer, la spitalul „Sf. Luca" din București.

- Care este gradul dumneavoastră bisericesc, Părinte, dacă îmi este permisă întrebarea ?

- Vreau să vă amintesc că în armata română am fost degradat de la gradul de sergent la cel de caporal, dar nu din cauza unor încălcări ale legilor, sau ale statului ,sau ale armatei române , dimpotrivă , s-a renunțat la gradul de sergent după ce am terminat armata și am devenit caporal în rezervă. Dar dacă vă referiți la biserică, gradele aparțin călugărilor, nu preoților de mir, așa cum sunt eu, dar ca și distincție am acest rang , un grad de economstavrofor pentru activitatea de 25 de ani în spitalul "Sfântul Luca" dar și pentru că sunt ctitorul bisericii.

- Dacă astăzi un tânăr ar vrea să devină preot, ce sfat i-ați da?

- Da, aș îndruma mereu un tânăr să urmeze cursurile de teologie, cursurile de muzică, de specialitate, dar aș adăuga un lucru pe care eu mi l-am dorit , însă nu am stat mai mult să mă gândesc la problema respectivă și să realizez acest lucru. Este vorba de Facultatea de Medicină, dacă cineva ar putea să le facă pe amândouă sunt convins că ar fi un om desăvârșit, atât din punct de vedere spiritual cât și trupesc. Am ținut mult să fac medicina ,îmi pare rău, dar vremurile de atunci m-au împins mai mult spre apostolat, pentru că era nevoie să ridic biserica. Probleme erau destul de mari, pentru că trebuia să alerg de colo colo, iar  timpul meu s-a epuizat mai mult în această direcție. Dar dacă aș îndruma pe cineva, bineînțeles că l-aș îndruma atât spre Facultatea de Teologie cât și spre Facultatea de Medicină,  sau, cel puțin, de asistenți medicali ,deoarece acolo ar avea posibilitatea să realizeze și vindecarea trupească și cea sufletească a omului.

- Părinte Dragoș Frîncu, îmi cunoașteți bine franchețea, așa că am să vă pun o întrebare delicată. Se vehiculează de ani și ani, că preoții dețin averi colosale, imobile sau mobile. V-aș întreba, cât adevăr și câte vorbe fără acoperire există aici?

-  Doamna Aura, vă asigur nu este o întrebare delicată. Delicată , poate  pentru cei care își ascund averile și pentru cei care se simt, să zic așa, întotdeauna bănuiți de ceva. Pot spune  tuturor că m-am născut într-o  familie destul de înstărită. Bunicul meu a fost chiabur, am reușit să luăm niște păduri înapoi, ulterior am reușit să ne luăm și terenul din București, asta după 25 de ani de judecată cu statul român, teren pe care statul român, în 1988, nu l-a despăgubit, despăgubeau numai clădirea. Eu am fost martor, aveam 17 ani când m-am întors de la liceu și am rămas cu o imagine tristă, văzând cum la casa în care eu locuiam și în care crescusem, construită de bunicii mei, niște muncitori smulgeau tabla, smulgeau acoperișul și dărâmau hornurile sobelor. A fost o imagine pe care nu am s-o uit ușor ,eram un tânăr adolescent căruia un regim îi spulbera visele. Acest teren pe care era construită casa am reușit să-l recâștigăm în instanță, mai târziu. M-am născut într-o familie, cum spun, destul de înstărită, cu o bază materială, apoi mama și-a dezvoltat o activitate din care a câștigat niște bani și împreună am știut ce să facem cu ei, ridicând această biserică și toate cele necesare. Eu sunt întotdeauna de principiu că nu trebuie să condamnăm bogăția și mi-aș dori numai oameni bogați ,iar acolo unde vedem sărăcie, în acele situații ar trebui să ne punem și întrebarea de ce acești oameni sunt în aceste situații? In toată perioada mea de preoție am văzut multe, multe cazuri și adevărul este undeva, nedorind să supăr pe nimeni ,sunt oameni care îți lasă impresia că sunt săraci și când colo este altceva. Vreau să vă spun că bogăția nu este un păcat, precum nici sărăcia nu este o virtute. Sărăcia de bunăvoie este o virtute, există călugări care au renunțat la averile lor, avem atâtea și atâtea dovezi în viețile sfinților părinți, avem știință că aceștia s-au lepădat de cele lumești, chiar dacă s-au născut în familii înstărite, au mers în pustie și au devenit sfinți. Ei au vrut să se lepede de tot ce este lumesc, dar s-au îmbogățit în cele spirituale pentru că așa au considerat, așa cum sunt și oameni bogați care s-au mântuit. Avem și în viețile sfinților, părinți bogați. Revenind la persoana mea, din punct de vedere material,  îmi mai desfășor activitatea și în alt domeniu, domeniu liberal privat, după mintea și priceperea mea, de care nu îmi este rușine și nu mă voi lepăda niciodată.

- Părinte Dragoș, aveți copii ?

- Da, am un băiat pe care l-am înfiat în 1992 ,avea 2 anișori, sunt mândru de el, am învățat multe de la viață crescând acest copil pe care îl cheamă Rudolf Alexandru , fiul meu ! Pot să afirm că am și alți copii pe care i-am botezat și pe care îi consider tot un fel de copii ai mei , țin legătura cu ei și în orice moment din zi și noapte le sunt alături, încercând să-i ajut cu ce pot.

- Vin către dumneavoastră, Părinte, cu o nouă întrebare. Știu că vă ocupați de suflet, sunt convinsă că întâlniți  zilnic oameni cu probleme grave, oameni care în disperarea lor își pun speranța doar în Dumnezeu și implicit în dumneavoastră, în calitate de preot. Cum reușiți să-i alinați pe toți, ce vorbe magice le spuneți? Dar mai ales ,la sfârșitul unei zile, sunt curioasă cât de încărcat emoțional plecați, fie de necaz, fie de bucurie? Cum reușiți?

- Pe mine nu mă încarcă negativ și nu mă ostenește o discuție cu un bolnav care este pe patul de moarte, cu niciun bolnav care are păcate sufletești, îmi place foarte mult ceea ce fac. Sincer, doamna Aura, nu știu să rostesc cuvinte magice, decât cele din sfinții Părinți din cărțile de rugăciuni, însă inspirația, mă bazez pe ea , este inspirația Duhului Sfânt, nimic altceva, pe lucrarea Duhului Sfânt ! Cu această inspirație de la divinitate ,care niciodată nu m-a trădat, am reușit să rezolv și să alin atâtea și atâtea probleme. Niciodată nu aș vrea să devin magic. Vreau ca cel care vine și are încredere în mine, în sfaturile mele , să fie convins că sunt sfaturi pe care le primește de la Dumnezeu, de la experiența celor dinaintea mea, pe care eu le-am preluat și le transmit mai departe, le îmbogățesc cum pot prin trăirea mea personală. Știm că azi mulți tineri sunt învățați și ducându-mă cu gândul la ce am făcut eu la vârsta lor sau sunt pus în fața unor probleme pe care ei le trăiesc, atunci dau aceste sfaturi din punctul meu de vedere ,pentru că am trăit așa ceva. Așa cum un bătrân, un bunic ,poate să dea niște sfaturi care sunt , vă asigur, cele mai bune sfaturi , cu  mult mai sănătoase decât ale unui psiholog, sau ale altor inițiați în astfel de discipline, în filozofii religioase. Bunicul este cel mai sigur când îți dă acel sfat pentru rezolvarea problemei care arată calea sau poteca, scurtătura scurtăturii.

-  Părinte Dragoș, am lăsat la sfârșit o ultimă întrebare, ce ne-a sudat prietenia, mai exact acțiunile care au avut caracter umanitar, de binefacere, în care v-ați implicat uneori singur. Ori de câte ori am venit la domnia voastră, la intrare  sunt veșnic produse alimentare, de tot felul, de la ulei, zahar, detergenți, chimicale, saci cu îmbrăcăminte, jucării, până la dulciuri și  de fiecare dată am exclamat : "omul sfințește locul !" Mai știu despre dumneavoastră că sunteți un intelectual avid de literatură și poezie, că sprijiniți cultura atât de vitregită de ani buni, că sunteți un patriot și, la o adică, un justițiar înnăscut! Nu odată la activitățile noastre culturale, la diversele lansări de carte sau concerte simfonice ne-ați fost alături, sprijinindu-ne și găzduindu-ne în biserica dumneavoastră, căreia eu îi spun colț de rai! M-ați face fericită Părinte Dragoș, dacă v-ați mai aminti câteva dintre actele în care v-ați implicat împreună cu noi, concerte live în biserică ,cu acei Ursuleți , Ștefan Aprodu,  Crăciun sau ziua femeii în incinta Spitalului Sf.  Luca, dar, mai ales, recentul eveniment alături de Excelența sa domnul Ambasador al Culturii  Convenția ONU Geneva ,George Calin . Cum ați perceput, ca om de cultură, acel moment? Vă rugăm !

-Referitor la problema aceasta cu actele de caritate, nu îmi place să fac referire, deși ar trebui să lucrez puțin aici, eu prin aceste promovări ale acțiunilor noastre, am ținut neapărat să angajez și alți participanți, dar nu spre lauda mea, ci pentru a-i convinge să ni se alăture în astfel de acțiuni. Da, iubesc poezia, îmi plac concertele ,de altfel nu odată v-am însoțit. Aștept cu nerăbdare noi ocazii de a participa, desigur, când ele vor fi permise și oferite publicului spre desfătare. Cât despre patriotism, sincer, răspund oricând chemării patriei și sunt mândru că acest spirit al meu nu a dispărut. Am avut comandanți de unitate ,de trupă, am avut ce sa învăț de la ei. Am făcut armata la Timișoara , în 1989, și cum spuneam ,spiritul acesta s-a dezvoltat mai mult. Cunoașterea din punct de vedere istoric a anumitor personalități, valori, ca Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Zelea Codreanu, apoi din istoria contemporană, sfinții închisorilor, așa cum îmi place mie să spun, Mircea Vulcănescu , Valeriu Gafencu ,Radu Gyr, marele poet Radu Gyr, m-au făcut să-mi dezvolt un cult pentru personalități, unele dintre acestea chiar întemnițate de către comuniști. Un exemplu viu pentru mine a fost unchiul meu, arestat în 1959, un tânăr pe atunci, condamnat doar pentru că a îndrăznit să-și exprime părerea despre societatea de atunci, eliberat abia în 1964, iată de ce pot afirma că studiind am cunoscut foarte multe despre aceste personalități. Doamna Aura, cum pot uita abnegația dumneavoastră și desigur, a asociațiilor sau consiliilor în care activați alături de Doamna Maria Petrescu, împreună cu multe alte doamne cu suflet mare? Ștefan Aprodu și Ursuleții lui, azi tineri olimpici ai Colegiului de Arte Dinu Lipatti, Moș Nicolae, Moș Crăciun pentru toți, 1 Martie, daruri peste daruri, din suflet, pentru ALTE suflete greu încercate! Ultima acțiune pe care Societatea Culturală APOLLON  a organizat-o împreună cu CMR, mi-a umplut inima de frumos, nu îmi imaginăm că ați venit să mă rugați să slujesc o pomenire pentru niște personalități culturale care au trecut în veșnicie, Nichita Stănescu, Grigore Vieru și Nicolae Dabija, lucrare făptuită după toata rânduiala bisericească. Așa am avut prilejul să-l cunoscut pe Excelența sa domnul Ambasador al Culturii Convenția ONU Geneva, George Călin, inițiatorul festivalurilor și al Lecțiilor de poezie, o întâlnire memorabilă. Oricând puteți trece pragul bisericii mele, veți fi primiți în slavă, Doamne ajută, amin!

- Sărut mâna, Părinte Dragoș Frîncu !

                                                                              Aura Ungureanu (strict autentic)